Atacantul dorit de Rednic ajunge la UTA, e argentinian și ultima oară a jucat în Columbia!

Redactor:
Călin MNERIE
Atacantul dorit de Rednic ajunge la UTA, e argentinian și ultima oară a jucat în Columbia!
5.10.2024 Profimedia
  • Publicat:

UTA a marcat 6 goluri în două meciuri, dar Mircea Rednic a mai cerut conducerii clubului întăriri în atac.

Așa se face că la Arad va ajunge Agustin Vuletich (32 de ani), un fotbalist argentinian de 1,85 metri, cu cetățenie croată, care a fost coechipier la naționala U20 a „pumelor” cu trei dintre campionii mondiali en-titre: Emiliano Martinez, Nicolas Tagliafico și German Pezzella. Tot din acea generație a Argentinei mai făceau parte și alți jucători care au semnat mai apoi cu formații importante din Europa, precum Roberto Pereyra, Erik Lamela sau Juan Iturbe.

Atacantul dorit de Rednic ajunge la UTA

Vuletich nu mai are echipă de pe 1 iulie, când s-a despărțit de columbienii de la Rionegro Aguila, acolo unde evoluase doar patru luni. Atacantul a făcut cel mai bun sezon al său (2020-2021) tot în Columbia, pentru Independiente Medellin, pnetru care a înscris 13 goluri în 37 de apariții. În cariera sa, noua achiziție a „Bătrânei Doamne” a mai trecut pe la AC Bellinzona (Elveția), Salernitana (Italia), Potenza (Italia) sau Arouca (Portugalia), dar cea mai mare parte a carierei sale a petrecut-o la echipe din Columbia, Chile sau Argentina.

Cea mai importantă realizare din carieră rămâne titlul de campion cucerit în Argentina alături de Velez Sarsfield în 2011, când a și a participat cu echipa națională a țării sale la Cupa Mondială U20 din Columbia, alături de Martinez, Tagliafico sau Pezzella.

Evident, Agustin Vuletich vine liber de contract la Arad, iar cota sa de piață pe transfermarkt.com este de 200 de mii de euro.

Călin MNERIE / Redactor
Jurnalist sportiv din anul 1998, și-a început cariera la Ziarul Adevărul din Arad, al șaptelea cotidian din țară ca tiraj la acea vreme. Absolvent al Liceului ”Moise Nicoară” un an mai devreme, a terminat și Facultatea de Istorie și Jurnalism din cadrul Universității de Vest ”Vasile ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Oana Ciocan rupe tăcerea după ce Zanni a dezvăluit că Jador ar fi agresat-o: 'Vă asigur că Poliția știa'
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Presa din Grecia l-a jignit pe Gigi Becali, după ce a văzut declarația despre Răzvan Lucescu
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu s-a asigurat
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit de un șofer care nu…
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în aer!”
Revenirea lui Ianis Hagi în lotul lui Rangers ridică semne de întrebare în Scoția: „Un caz ciudat, totul e în…
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cutremur în fotbalul românesc! Echipa riscă falimentul şi NU se prezintă la meciul de sâmbătă
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cosmina Păsărin a ajuns de nerecunoscut! Cum arată acum fosta vedetă Playboy
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în biserică, seamănă cu un călugăr și a luat calea credinței
Cum a ajuns să arate arbitrul ”Brad Pitt” Alexandru Tudor, la 53 de ani. Și-a lăsat barba lungă, cântă în…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnișoară, sunteți prima femeie pe care o iubesc!
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a fost lăsată să plece
O tânără de 27 de ani a făcut infarct şi a murit la birou. Leşinase mai devreme, dar nu a…
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Un economist DĂ VERDICTUL! Câte joburi VA FURA Inteligența Artificială?
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de ani: Un om cu suflet mare
Mama singură cu 3 copii a dat detalii despre cum a fost ajutată de milionarul român de doar 28 de…
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
Prima reacție a Andreei Esca, după despărțirea Alexiei Eram de Mario Fresh: „În familia noastră..”
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Competiția ce provoacă liceenii din București să dezvolte jocuri video
Suspendarea pentru dopaj a lui Paul Pogba a fost redusă de la patru ani la 18 luni
Suspendarea pentru dopaj a lui Paul Pogba a fost redusă de la patru ani la 18 luni
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
🚦 Cine are prioritate pe galben intermitent, pietonul sau mașina?🚦
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen Negoiță
Cum arăta Andreea Perețeanu de la Asia Express, sezonul 7, în 2012. Ce nou proiect a început sora lui Carmen…
×